De ce cand apar grijile dispar visele?.... Sau poate ca nu dispar de tot, dar sunt afundate si mai adanc de ceea ce noi numim "grijile cotidiene". Ce bine era cand aceste griji erau duse de parintii nostrii, inca mai sunt duse, unele dintre ele, Dumnezeu sa ni tina sanatosi. Am inceput sa-mi apreciez cu adevarat parintii abia atunci cand am devenit si eu unul. Abia cand am vazut ce inseamna grija aceea naturala, adanca si genetica pentru puiul tau. Acum stiu de ce ma simteam atat de liber in copilarie, umerii mei erau usurati in totalitate de grija mamei, care imi purta si mie grija pe umerii ei. E mult mai greu de cat credeam, e mult mai complex, e mult mai interesant... Ar trebui sa fie altfel? da ar trebui sa fie altfel... si va fi, atunci cand vom reincepe sa visam alaturi de puii nostri cand vor prinde niscai aripioare...
P.S. - prea melancolic si sensibil? recunosc... eu am ales sa ma nasc asa... :P
Si... ceva pentru fete, ca vine ziua indragostitilor:
"Dragul meu, sunt de acord cu propunerea ta ca de Ziua Indragostitilor sa incercam o pozitie noua: eu voi sta intinsa pe canapea, voi bea bere si voi butona telecomanda, iar tu poti sa treci la calcat rufele." :)
uh oh.
RăspundețiȘtergereno comment.
doar aprob si ma inclin.
c.
ps: buna asta cu pozitia noua :)
ploua cumva? Fiindca asa ma simt si eu cand ploua, mai melancolic.
RăspundețiȘtergerePS trebuie s-o tin minte aia cu pozitia :))
Ploua la greu, insa atunci cand am scris era doar innourat :)
RăspundețiȘtergerecata dreptate ai!
RăspundețiȘtergere